EVREI
„Hora”
Cu o istorie de 22 de ani și două generații de dansatori, grupul de dansuri Hora a devenit un adevărat mesager al comunități evreiești din România și, în același timp, un ambasador al statului Israel, participând astfel la o multitudine de manifestări culturale și festivaluri de amploare.
Un grup de dansatoare ce fascinează prin forță, autenticitate și sensibilitate coregrafică, ce prezintă o mare varietate de stiluri de dans evreiesc: hasidice ale evreilor din Europa de Est, pe melodii idiș, dansuri yemenite reprezentând deplasarea pe nisipul fierbinte al deșertului, debkot și dansuri israeliene moderne, care au apărut după formarea statului Israel, cu influențe preluate din țările de origine a emigranților.Toate aceste stiluri au la bază hora, dansul în cerc, provenit din România, și reflectă dragostea pentru divinitate,
Israel ca țară și popor, celebrarea victoriilor, recoltei, sărbătorilor, nunților și a multor alte evenimente fericite.